Recenzie de carte: Herta Muller si cartile ei

"Herta Muller si cartile ei", de Sanda Cojocaru

Prima carte de Herta Muller am primit-o de la tatal meu, se numeste "Animalul inimii". Am inceput s-o citesc din curiozitate, si n-am mai putut sa ma opresc pana cand nu am devenit complet si irevocabil dependenta de stilul ei.

Am continuat cu romanul "Inca de pe atunci vulpea era vanatorul", si am inteles ca Herta Muller nu scrie romane, ci romane-poezie. Incarcatura emotionala si metaforele ei m-au tulburat profund. Se descrie un comunism pe care eu nu l-am prins decat cu coada ochiului din leagan, pentru ca m-am nascut in 1987. Multe dintre intamplarile de pe atunci sunt normale pentru parintii nostri insa mie mi se par rupte dintr-o lume trista si gri, in care ma bucur ca nu am trait.

Mi-au ramas in cap descrierile fabricilor pline de pancarte muncitoresti si paznicii care verificau pana la piele fiecare muncitor ca sa vada daca nu a furat ceva. Si chiar asa, cu eforturi supra-omenesti sau mita, muncitorii din fabrici reuseau sa fure. Nu era nimic extraordinar, furau orice produceau: un fier de calcat, o bucata de metal, ata de cusut sau o oala de noapte. Apoi le vindeau la negru pentru ca sa faca niste bani.

Doar trecandu-mi ochii peste randurile scrise de Herta Muller, mi s-a imbibat pana in oase frica de dictator, de Ceausescu. Oamenii vorbeau despre el in soapta, se simteau ascultati si amenintati chiar si in casele lor. La un moment dat toata lumea vorbeste ca acesta este bolnav, si in fiecare zi apar argumente pentru o noua boala fatala care sa-i elibereze, singura lor speranta. Cei ce au reusit sa fuga peste Dunare sunau in tara si povesteau despre viata lor dinafara, unde nu exista agenti ce te urmaresc pe strada, ora de stingere a luminii si limite la mancare. Cei ce au ramas in tara traiesc cu gandul ca vor incerca sa fuga si vor fi impuscati la granita, cum au patit atatia.

Nu exista loc unde sa pot insirui toate imaginile si senzatiile pe care mi le-a produs lectura acestor doua carti, dar pot sa va spun ca stilul autoarei Herta Muller este unul invecinat cu cel atat de indragit de mine, poezia. Cuvintele ei curg nefiresc si totusi se aseaza fiecare la locul lui intr-un tablou desavarsit.Premiul Nobel pentru Literatura (2009) a fost al ei inca de cand a scris prima litera. Chapeau!

Recenzie de carte: Dostoievski, "Umiliti si obiditi"

"Dostoievski este singurul barbat din viata mea acum", de Sanda Cojocaru

Tocmai am terminat de citit cartea "Umiliti si obiditi", de Dostoievski. In primul rand, imi vine sa ma auto-mutilez pentru ca nu am inceput sa citesc cartile sale mai devreme, ci abia acum, la 23 de ani. In apararea mea (si voi ascunde deocamdata lama), as putea spune ca mi-am inchipuit ca o sa fie cu totul si cu totul altfel...

Inca de mica parintii mi-au bagat in cap ca "trebuie sa citesti Dostoievski", iar prietenii din Moldova aveau reactia- "Cum, tu nu ai citit inca Dostoievski??", asa ca in mod absolut specific caracterului meu incapatanat, m-am rasculat impotriva lucrurilor care trebuiesc facute, si mi-am concentrat atentia spre lucrurile care vreau eu sa fie facute.

Insa am crescut, si m-am maturizat. Am revenit la bazele literaturii, asa ca am facut recent cunostinta cu opera lui Aristotel, Machiavelli, Fitzgerald, si, iata, Dostoievski.

"Umiliti si obiditi" este un roman de un dramatism profund, si acesta este poate singurul lucru care nu e foarte congruent cu gusturile mele in ale lecturii. In schimb modul in care e scris (o proza fina, moale, cuvinte modelate perfect) te prinde in gheare si te tine bine pana ajungi la ultima pagina, pagina 462.

Personajele sunt umanizarea unor idei filosofice, unor moduri diferite de a privi viata: intelectualul individualist, copilul abuzat si abandonat, tanarul bogat si naiv, scriitorul filantrop si femeia care isi sacrifica tot in numele dragostei. Spatiul romanului este unul boem, un Sankt-Petersburg vazut prin nori de fum, cu realitatea dureroasa a decalajului enorm intre patura de sus si cea de jos, intre bogati si saraci. Bogatul isi foloseste puterea pentru a demonstra cat de putin important este saracul si pentru ca sa-l umileasca, intr-o lume in care a fost deja umilit deajuns.

Asimilarea primului roman de Dostoievski, scris cu un secol inainte sa ma nasc eu, mi-a stimulat si mai mult vesnicile dezbateri interioare, despre bani, despre dragoste si Dumnezeu, dar mai ales despre o lume care se bazeaza pe cuvantul de onoare al cuiva, o valoare pe cale de disparitie in zilele noastre.